CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean a reacționat dur la acuzațiile liberalilor, care privesc ca pe o declarație de război pesedizarea voluntară a unora dintre primarii PNL!
Traseismul politic nu este deloc o noutate pe plaiurile mioritice, nu rare fiind cazurile în care unii primari, de voie sau de nevoie, se urcă în barca adversarilor, promisiunea finanțărilor de la centru fiind de cele mai multe ori factorul declarat. După ce deputatul liberal Alexandru Muraru a acuzat că „transferul de primari de la PNL la PSD este o declarație de război pe față“, șeful social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, a avut o replică dură: „PNL îi acuză pe alții, dar nu își vede propriile neajunsuri. În loc să acuze PSD de plecarea primarilor lor, cei din PNL ar trebui să se întrebe de ce primarii de la ei din partid consideră că alături de PSD pot face mai mult pentru comunitățile lor decât o pot face alături de PNL. În PSD, primarii sunt sprijiniți să fie performanți. Este o mare diferență față de PNL! Vă dau un singur exemplu: toți aleșii locali ai PSD au acces la o aplicație care îi ajută să facă proiecte de succes pentru accesarea fondurilor europene. De aceea, primarii PSD au reușit să aducă mulți bani europeni pentru dezvoltarea comunităților locale.“
JCS-T.K.