REŞIŢA – După patru ani de mandat, şeful PSD spune că experienţa la conducerea judeţului îl recomandă, întrucât cunoaşte problemele din Caraş-Severin!
Candidatul Alianţei PSD – Pro România – ALDE – PNŢCD la şefia Consiliului Judeţean, actualul preşedinte CJ, Silviu Hurduzeu, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă că nu este adeptul bilanţurilor festiviste, fiindcă dincolo de aceste bilanţuri rămân faptele. Totuşi, el a făcut o sinteză a activităţilor desfăşurate în acest interval, pentru a le puncta pe cele mai importante.
Astfel, după ce a reamintit că şi-a început activitatea printr-un episod care l-a pus în situaţia să se judece prin instanţe pentru banii judeţului, conturile fiind blocate timp de opt luni, şeful judeţului a trecut în revistă proiectele realizate şi pe cele aflate în diferite stadii de execuţie. Hurduzeu a spus că în curând va prezenta şi programul cu care va veni în faţa cetăţenilor, fiindcă într-o campanie electorală este nevoie să le spui oamenilor ce ai de gând să faci: „Mă aştept ca aceste lucruri să le discutăm şi cu ceilalţi contracandidaţi, pentru că la nivelul judeţului Caraş-Severin e nevoie de viziune. Dincolo de atacuri, dincolo de acuze, cred că o campanie electorală trebuie să se desfăşoare şi în acest sens, fiecare candidat să spună ce are de gând să facă în judeţul Caraş-Severin. Cunosc problemele judeţului, am o experienţă bogată, am fost prefect, am fost patru ani preşedinte de Consiliu Judeţean, sunt născut şi crescut în Caraş-Severin, după terminarea facultăţii m-am întors în judeţul Caraş-Severin, cunosc fiecare localitate din judeţul Caraş-Severin, cunosc problemele judeţului şi ştiu de ce este nevoie pentru ca judeţul Caraş-Severin să se dezvolte“.
JCS-A.G.
(PE)
Comandat de Partidul Social Democrat. Executat de NV WOTAN MEDIA. Cod mandatar financiar 21200019