REŞIŢA – Echipa de fotbal de pe Valea Cernei, din Liga a IV-a, a primit un ultim avertisment.Analizând evenimentele petrecute la finalul partidei dintre Băile Herculane – Metalul Bocşa (scor 0-1), când arbitrul de centru Silviu Dubei din Reşiţa a fost agresat de mai mulţi jucători ai formaţiei gazdă, dar mai ales de un spectator, Comisia de Disciplină a A.J. de Fotbal Caraş-Severin a stabilit mai multe măsuri.
Astfel, jucătorul Cristian Ferescu a fost suspendat 16 etape, plus o amendă de 800 de lei, antrenorul Titu Doroi va sta în tribună o etapă (200 lei amendă), iar delegatul Nicolae Corneanu a primit avertisment. De asemenea, echipa de pe Valea Cernei a fost sancţionată cu pierderea jocului cu 0-3, şi un ultim avertisment.
„Întrucât Hercules Băile Herculane nu este indisciplinată pe fond, considerăm că cele petrecute au fost un accident, o scăpare a organizatorilor, şi comisia a dat dovadă de clemenţă, fără să suspende terenul de joc, ne-a precizat Costinel Ristache, preşedintele forului judeţean de fotbal. În schimb, cei implicaţi au primit pedepse mai mari, aproape de maximum sancţiunilor, pentru că nu putem accepta asemenea atitudini. Oricum, noi avem convingerea că astfel de evenimente nu se vor mai petrece pe terenul din Băile Herculane“.
Marius Moraru
