REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus sâmbătă, 30 octombrie, cu scorul de 42-32 (21-17), cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în ultima etapă a acestui tur de campionat al Diviziei A, Seria C! Echipa pregătită de Radu Bote a încheiat turul pe locul al doilea, cu 16 puncte. CSM Oradea este lider, cu 21 de puncte, iar pe trei este CS Universitatea Craiova, cu 13 puncte!
„Jocul a fost controlat de noi de la început și până la finalul lui. Am mai spus faptul că în acest campionat avem câteva meciuri în care putem folosi mai mult tinerii. Este adevărat că în această partidă nu am jucat prea bine pe apărare, meciul a fost unul deschis și din acest motiv am dat, dar am și primit foarte multe goluri. Este clar că sunt nemulțumit pentru faptul că am luat 32 de goluri, dar mai avem mult de muncă. Avem mulți tineri în lot, trebuie să avem răbdare și cu siguranță că le vom da încredere în continuare. Acesta a fost ultimul joc din tur, suntem pe locul doi și pot spune că sunt foarte mulțumit de echipă. Tinerii îmi dau încredere să lupt și să merg mai departe pentru ei. Discut cu multă lume să vină lângă noi și să ne susțină. Următorul meci va fi peste două săptămâni, acasă, cu Timișoara și-mi pare rău că nu vor fi suporterii alături de noi. Sper cât mai repede să se rezolve această problemă cu acest virus și să vină lumea la sală. Avem nevoie de susținere din partea fanilor și consider că mai avem mult de muncă”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal al clubului reșițean.
CSM Reșița: Boban Vuiță, Ionuţ Tănasă, Marius Negru (5 goluri), Marius Bahan (9 goluri), Snezan Radosavlevici (3 goluri), Raul Heimbach (4 goluri), Daniel Burac (1 gol), Mircea Negru (8 goluri), Marian Mitran, Andrei Bondoc (3 goluri), Deniss Kirsch (5 goluri), Antonio Gîrban (2 goluri), Rareş Scurt (1 gol) și Dorian Turcuman (1 gol).
Următorul meci al rosso-nerilor va fi pe data de 13 noiembrie, acasă, cu Politehnica Timișoara.
JCS-Ștefan Moraru