Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Partida dintre CSM Făgăraș și CSM Reșița de sâmbătă, 18 noiembrie, s-a încheiat cu scorul de 27-24 (12-9) în favoarea cărășenilor, iar handbaliștii și-au luat astfel revanșa după eșecul de pe teren propriu din turul campionatului!

În etapa a III-a, Făgărașul câștiga la Reșița cu 33-28, iar înaintea meciului de sâmbătă, antrenorul Marius Bahan a precizat că își dorește revanșa, pe care jucătorii i-au oferit-o.

„Știam înainte de joc că ne va aștepta un meci foarte greu cu cei de la Făgăraș. Noi aveam de luat o revanșă, deoarece ei ne-au bătut la Reșița. Chiar am discutat cu băieții în seara de dinaintea meciului, noi am făcut deplasarea cu o zi înainte, și le-am transmis că trebuie să batem pentru a putea urca în clasament. Am urcat pe locul 2 și această victorie este una foarte importantă și pentru moralul jucătorilor, dar și pentru ca atmosfera în vestiar să fie extraordinară. Aveam nevoie de această victorie. A fost un meci împotriva unei echipe foarte apropiate valoric de a noastră și știam că vom câștiga acest meci doar dacă făceam o apărare foarte agresivă și foarte exactă. Asta s-a și întâmplat, am reușit să facem un meci mare și spectaculos. Am condus încă din primele minute și am reușit să gestionăm foarte bine atât faza de atac, cât și cea de apărare. Vreau să mulțumesc suporterilor care au făcut deplasarea la Făgăraș, ne-au susținut pe tot parcursul meciului. Am simțit susținerea galeriei și mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm acest meci. Vreau să-i felicit pe băieți, pe colegii mei din staff și ne rămâne acum să ne pregătim la fel de bine pentru meciul cu CSM Oradea. Suntem pe un drum bun și ne dorim victoria. Am pierdut la Oradea în tur la un gol diferență și vrem să câștigăm acasă. Așteptăm suporterii să vină în număr mare și noi promitem să facem un meci foarte bun!”, a spus antrenorul-jucător Marius Bahan.

CSM Reșița: Rafael Moisiuc, Ionuț Tănasă, Gabriel Constantinescu, Marius Bahan (3 goluri), Snezan Radosavlevici, Raul Heimbach (2 goluri), Marian Negru (12 goluri), Oleksandr Starchenko (3 goluri), Andrei Bondoc (1 gol), Lucian Ignat (4 goluri), Rareş Scurt, Antonio Gîrban (1 gol) și Denis Barbu (1 gol).

Echipa pregătită de Marius Bahan, Cristian Ionescu și Gabriel Lupan a urcat un loc în clasament și este pe poziția a doua, cu 24 de puncte. Lider rămâne CSM Odorheiul Secuiesc cu 27 de puncte. În etapa a XI-a, rosso-nerii vor juca luni, 27 noiembrie, acasă, de la ora 18, cu CSM Oradea, o altă echipă în fața căreia Reșița are de luat o revanșă.

JCS-Ștefan Moraru