Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 21 octombrie, cu scorul de 31-21, partida cu CSU Politehnica, meci desfășurat la Timișoara, care a contat pentru etapa a VI-a!

„Un meci spectaculos, un meci frumos, cu două reprize diametral opuse. În prima repriză n-am reușit să facem un joc bun, n-am reușit să ne apărăm eficient şi am ratat foarte mult. Am crezut că pot să menajez niște jucători pentru meciul următor, cel cu Odorhei, dar n-am reușit să fac acest lucru. În repriza a doua am avut o apărare foarte bună, am jucat contraatac, faza a doua, ceea ce îmi doresc să se întâmple la fiecare meci, să dăm goluri ușoare şi să jucăm un handbal în viteză. Poarta ne-a ajutat în repriza a doua şi imediat s-a făcut diferența. Am câștigat acest meci la zece goluri, îi felicit pe cei de la CSU Politenica Timișoara pentru prima repriză când ne-au condus cu 14-11. Au avut determinare, au avut un joc bun, dar în a doua repriză noi am jucat ce trebuie. Este doar o analiză scurtă, pentru că nu avem timp. Miercuri, la ora 18, jucăm acasă cu liderul clasamentului, cu CSM Odorheiul Secuiesc. Îmi doresc toată susținerea galeriei și a suporterilor, să fie în sală şi să ne susțină, iar noi să reușim să facem un joc bun. Asta este cel mai important, să facem un joc bun. Sperăm și ne dorim să luăm punct sau puncte în acest meci și vă invităm la un spectacol handbalistic. Noi vom da totul pentru a obține un rezultat pozitiv!”, a declarat Marius Bahan, antrenorul CSM Reșița.

Urmează pentru băieții antrenați de Marius Bahan ultima partidă din tur, doar poate și cea mai grea. Handbaliștii reșițeni vor întâlni miercuri, 25 octombrie, de la ora 18, acasă, pe CSM Odorheiul Secuiesc, formația de pe primul loc al Diviziei A, Seria A. Reșița este pe locul 4 cu 12 puncte, în timp ce Odorheiul este pe prima poziție cu 18 puncte.

JCS-Ștefan Moraru