Deşi am fost asiguraţi că lucrurile în tabăra echipei de handbal a C.S. U.C.M. Reşiţa vor reintra în normal, şi că „se va merge înainte“, conform declaraţiilor directorului sportiv Ion Zamfirescu, în ultimele zile situaţia a început să se complice.
Altfel spus, o parte dintre jucători şi-au depus memorii la Federaţia Română de Handbal sau sunt pe cale să şi le depună, pentru a deveni liberi de contract. Poate nu neapărat că nu ar fi acceptat amânarea drepturilor financiare, ci pentru că nu au garanţia că echipa va încheia campionatul!? Şi atunci, pentru siguranţa lor au luat această hotărâre, la care ar renunţa, în cazul în care se va depăşi momentul critic. Aşa că, dacă până la începutul lunii februarie a.c. se vor găsi soluţii de finanţare, aceştia ar fi dispuşi să continue la U.C.M. Reşiţa. Pentru că termenul limită pentru transferuri este 6 februarie a.c.
Oricum, singura şansă de salvare o reprezintă Consiliul Judeţean Caraş-Severin, care a fost permanent alături şi de handbaliştii reşiţeni. În acest sens, în cursul zilei de marţi este programată o întâlnire între reprezentanţii U.C.M.R. şi ai clubului reşiţean, cu preşedintele Sorin Frunzăverde.
Să sperăm că se va găsi drumul pe care să continue handbalul reşiţean. Care, în ultimii ani a creat o adevărată emulaţie în rândul iubitorilor din sport din Reşiţa şi din Caraş-Severin, având în vedere rezultatele înregistrate pe plan naţional şi internaţional. Haideţi să dăm mână cu mână…