Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut, scor 28-33 (13-19), cu CSM Făgăraș, în etapa a III-a a Diviziei A și ocupă în prezent locul 4, cu 6 puncte. CSM Oradea este pe 3 cu același punctaj, iar pe primele două locuri, cu maximum de puncte după trei etape, se află CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Făgăraș!

„A fost un joc dur, a câștigat echipa care a fost mai concentrată timp de 60 de minute. Cred că am intrat timorați, probabil şi pentru că am jucat în faţa acestui public minunat, care a fost foarte numeros în Sala Polivalentă. Îmi pare rău că nu am reușit să împărtășim cu ei bucuria unei victorii. Cred că diferența cea mai mare a fost la poarta lor, portarul lor s-a dovedit foarte inspirat. Ne-au costat acele ratări, au fost multe, prea multe, vom face analiza, dar sunt peste zece ratări unu la unu. Neaşteptată această înfrângere, ne-am dorit cu toții să câștigăm acest meci, știam că e un meci de luptă, un meci de concentrare. Poate s-a acumulat ceva oboseală și aceasta și-a spus cuvântul. O să analizăm acest meci, să vedem unde am greșit, ce avem de corectat, și, bineînțeles, mergem mai departe. I-am încurajat, se mai întâmplă să și pierdem. I-am văzut triști, iar asta este dureros. Ne vom duce la Oradea etapa viitoare, va fi din nou un meci foarte greu, dar vom încerca să dăm totul acolo și să venim cu trei puncte.”, a declarat antrenorul Marius Bahan.

Experimentatul handbalist Lucian Ignat a adăugat: „Vreau să felicit echipa din Făgăraș şi echipa reşițeană, dar în primul rând publicul minunat care a fost alături de noi în acest meci, lucru pentru care le mulțumim. Niciodată calculele de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Ne-am așteptat la un meci foarte, foarte greu, știam că o să vină foarte montaţi să câștige cele trei puncte aici. Despre joc nu sunt multe de spus, cred că în acest meci ne-a lipsit inspirația și dorința de a câștiga!”

CSM Reșița: Rafael Moisiuc, Ionuț Tănasă, Bogdan Tomescu, Gabriel Constantinescu, Marius Bahan (6), Snezan Radosavlevici (2), Raul Heimbach (3), Marian Negru (1), Oleksandr Starchenko (5), Marius Negru, Andrei Bondoc (3), Lucian Ignat (2), Antonio Gîrban (5) și Denis Barbu (1). Antrenori: Marius Bahan și Cristian Ionescu.

Următorul meci este programat vineri, 6 octombrie, în deplasare, de la ora 16, cu CSM Oradea.

JCS-Ștefan Moraru