REȘIȚA – Rosso-nerii au pierdut în deplasare, scor 22-26 (8-14), partida cu CSM București, din etapa a XXIII-a a Ligii Zimbrilor. Meciul s-a disputat fără spectatori, în sala Rapid din Capitală, iar cele mai multe reușite pentru CSM Reșița le-au avut Toma și Trifkovic, care au punctat de câte 5 ori.
„Am avut o primă repriză mai slabă, unde s-a făcut o diferență de 6 goluri. În primele 15 minute am jucat cât de cât ok, dar în ultimele 15 minute s-a făcut diferența din cauza greșelilor tehnice. Nu au fost respectate indicațiile tactice, iar după ce la pauză am clarificat unele aspecte am reușit să reducem diferența la patru goluri. Jocul a fost mai bun decât în prima repriză”, a declarat antrenorul Bojan Butulija.
Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis vineri, 13 martie, sistarea tuturor competițiilor de handbal organizate sub egida F.R.H., A.J.H., A.M.H. până la data de 31 martie. „Este o decizie bună, având în vedere faptul că acest virus se răspândește cu repeziciune în România. Din păcate, meciurile vor fi mult mai aglomerate pe viitor. Urmează o pauză pentru clubul nostru, pentru copii și juniori, dar noi ne vom antrena. Nu ne putem opri din antrenament pentru că după 31 martie va începe din nou competiția și trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce urmează”, a spus Ilie Vaidasigan, antrenorul secund al echipei reșițene.
Dubla naționalei României cu Polonia contând pentru calificarea lotului național de senioare la Euro 2020, Danemarca și Norvegia, a fost amânată de comun acord cu Federația Poloneză de Handbal pentru perioada 3/4 iunie, respectiv 6/7 iunie 2020. Participarea lotului național de tineret feminin la stagiul de pregătire de la Izvorani și dubla cu Germania din perioada 15 – 22 martie, au fost anulate. Participarea lotului național de tineret feminin la turneul internațional din perioada 26 – 29 martie, Rusia, a fost anulată. Participarea lotului național de cadete la Jocurile Mediteraneene din perioada 8 – 12 aprilie 2020 a fost anulată.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: CSM București