Clădirea este monument istoric, fiind ridicată în anul 1875 de către administraţia austro-ungară. Vestigiu al artei occidentale, a fost construită în stil rococco şi a devenit celebră după ce în anul 1887 a găzduit-o chiar pe prinţesa Elisabeta, sau „Sisi“ cum mai era ea cunoscută. Actualmente imobilul găzduieşte atât Biblioteca orăşenească din staţiune cât şi Casa de Cultură.
Pentru că ajunsese într-un grad avansat de degradare, Primăria a depus la Ministerul Culturii un proiect de restaurare a clădirii de patrimoniu, proiect pentru care a primit o finanţare de 2.800.000 de lei. „Este un proiect serios, pe care trebuie să-l finalizăm până la finele anului 2010. Se va desface tencuiala interioară, se vor trata pereţii cu substanţe omologate împotriva igrasiei, urmând apoi tencuirea şi zugrăvirea pereţilor interiori şi exteriori. Între demisol şi parter planşeul actual va fi refăcut, iar subsolul va fi pavat complet cu piatră cubică. Executarea acestor lucrări nu va afecta profilele interne şi cele de pe faţada clădirii, iar profilele deteriorate vor fi refăcute în conformitate cu cele actuale“, ne-a declarat Nicuşor Vasilescu, primarul staţiunii Băile Herculane.
Tot la capitolul investiţii, Primăria a mai depus un proiect pentru realizarea unei săli de sport în staţiune, avându-se în vedere numărul mare de echipe sportive care îşi fac cantonamentele în staţiune. „Licitaţia pentru sala de sport a fost demarată, urmează să se finalizeze şi să demarăm paşii următori realizării acestei săli de sport“, mai spune Vasilescu.
Primarul insistă că are în vedere permanentizarea sezonului turistic în staţiune, sezon care actualmente se încheie în luna octombrie, dar spune că, pentru aceasta, turiştii care vin în staţiune trebuie să aibă ce să vadă şi cu ce să-şi umple timpul, promiţând că lucrările de restaurare vor continua şi cu alte edificii culturale din staţiune.
Până la finalizarea lucrărilor la Vila „Elisabeta“, biblioteca va fi găzduită de clădirea fostului cinematograf din Băile Herculane.
Cristian Franţ
[email protected]
