CARAȘ-SEVERIN – Primele tomate ale producătorilor agricoli autohtoni înscrişi în programul de sprijin guvernamental vor apărea pe piaţă de săptămâna viitoare. Producţia aparţine familiei Farca, din localitatea Vărădia, care pentru a putea ieşi atât de devreme cu roşiile pe piaţă le-a plantat de la jumătatea lunii februarie.
Consumatorii se vor putea aproviziona astfel cu tomate proaspete româneşti, obținute pe sol prin metode convenționale şi fertilizate cu îngrășământ natural. Roşiile vor putea fi cumpărate direct de la producător, însă o parte din cantitatea recoltată va ajunge şi pe mesele pieţarilor din Reşiţa, Oraviţa şi Caransebeş. „Multe din ele sunt coapte, altele mai au nevoie de câteva zile cu soare pentru a ieşi cu ele pe piaţă. Dacă vremea nu se răcea şi se menţinea caldă, aşa cum a fost la început de mai, acum întreaga producţie era coaptă. Dar cum de o săptămână temperaturile au scăzut mult pe timpul nopţii, de la 18 – 19 grade Celsius la numai 9 – 11 grade, procesul de coacere al roşiilor a stagnat“, spune Victor Farca.
Deşi iarna nu a fost deloc blândă anul acesta în Caraş-Severin, iar termometrele au înregistrat temperaturi negative până la început de aprilie, cărăşeanul a ştiut cum să-şi îngrijească cultura pentru a nu-i îngheţa răsadurile.
„Roşiile le-am plantat de prin 15 februarie, dar le-am dat suficientă căldură, bineînţeles, că altfel nu aveam nici o şansă. Solarul l-am încălzit cu ajutorul a două cuptoare mari, în care am băgat lemne permanent. E primul an în care am plantat roşii în februarie, dar sper ca anul ce vine să fac acest lucru şi mai devreme. Cât priveşte programul «Tomate», nu pot spune decât că este binevenit. Banii îi vom primi imediat ce vom face dovada valorificării celor 2.000 de kilograme de roşii“, a mai spus producătorul.
Până la sfârşitul lunii este posibil ca şi roşiile familiei Marcovici, din Fîrliug, să ajungă pe mesele bănăţenilor. Dorel Marcovici spune că face agricultură de când se ştie, iar programul „Tomate“ i-a fost de un real ajutor. „Sper să se coacă până la sfârşitul lui mai. Roşiile sunt rozalii acum, deci mai au nevoie de timp. Programul ne ajută mult, căci alt sprijin nu am avut. Sunt primele roşii coapte în solar dar sunt hotărât să mai fac unul, căci, slavă Domnului, am spaţiu suficient! Iar anul viitor poate fi şi mai bine de atât!“, spune Dorel Marcovici.
Alţi şase producători de roşii din judeţ au şanse mari să iasă pe piaţă cu producţia în următoarele două săptămâni, spun specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Caraş-Severin. Totul ţine însă de evoluţia vremii. „Din cei 35 de agricultori înscrişi în programul «Tomate», 21 şi-au plantat roşiile, iar în cazul a 17 producători cultura a rodit. Dintre aceştia, cinci sau şase pot ieşi cu ele pe piaţă până la sfârşitul lui mai. Acum, să vedem şi cum evoluează vremea…“, ne-a declarat Adina Bâte, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene Agricole.
