Caraş-Severin, Romania

Este vorba de Dorel Ioan Depcea, Adrian Ioan Binţinţan, Dănuţ Ionescu şi Cătălin Davidescu, acuzaţi că au fraudat statul român cu peste 10 miliarde de lei vechi.

Singura măsură restrictivă, pronunţată de judecător este aceea ca cei patru să nu părăsească ţara în următoarele 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, grupul lui Depcea a acţionat încă de la începutul anului 2003 şi opera prin falsificarea de facturi emise de o firmă din Timiş al cărei administrator, implicat în acest grup, este în detenţie, fiind condamnat în altă cauză.

Alături de cei patru care au fost eliberaţi, vineri, în acest caz mai sunt cercetate alte trei persoane printre care şi soţia patronului Băilor Daco-Romane.

Tiberiu Stroia