Caraş-Severin, Romania

Maşina a intrat în derapaj după ce a încercat să evite coliziunea cu un alt vehicol care îi intrase în faţă, după care s-a rostogolit şi s-a izbit de un pom de pe marginea şoselei.

Ford-ul de ultimă generaţie a fost distrusă în proporţie de 60%, însă cele patru persoane din el au scăpat. Doi tineri de pe bancheta din spate au ajuns cu multiple traumatisme la Spitalul din Reşiţa iar pentru cei ce ocupau scaunele din faţă, au trebuit să intervină pompierii militari.

Aceştia au lucrat la descarcerarea lor aproape o oră. Bărbatul şi femeia s-au ales cu multiple fracturi la mâni şi la picioare. Tinerii au fost stabilizaţi medical, dar vor rămâne în spital cel puţin câteva săptămâni.

De o parte şi de alta a locului în care s-a produs accidentul, pe DN 58B Reşiţa – Timişoara la ieşirea din satul Gherteniş, s-a format o coloană de maşini lungă de câţiva kilometri. Circulaţia a fost oprită aproape o oră iar apoi s-a circulat intermitent până la terminarea cercetărilor.

Martorii spun că vinovat de accident este şoferul unui autoturism marca Audi care a intrat brusc în faţa autoturismului Ford care circula regulamentar.

După accident şi în urma intervenţiei pompierilor pentru descarcerare, din autoturismul Ford fabricat în 2007 nu a mai rămas întreg decât… portbagajul.