Caraş-Severin, Romania

Luna decembrie a acestui an e termenul limită pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la noua grădiniţă PP7. Doar că există posibilitatea ca acest termen să nu fie respectat.

Iar în cazul în care cele amintite anterior se adeveresc, autorităţile locale s-ar putea confrunta cu o problemă gravă: cei peste 100 de copilaşi nu vor mai avea un spaţiu. Contractul cu UCMR-ul, în a cărei clădire îşi desfăşoară activitatea actualmente Grădiniţa PP7, va expira tot în luna decembrie.

Totul porneşte de la plata facturilor la termen. Din diverse motive Primăria Reşiţa trebuie să plătească facturile restante pe lunile aprilie, mai şi iunie 2008. La acestea ar putea fi adaugată şi cea de pe luna iulie care tocmai a fost emisă. Mai apoi a apărut şi problema preţurilor materialelor de construcţie. Acestea au crescut considerabil în ultima perioadă, iar constructorul nu poate suporta mai mult de 5% din această majorare.

Iar primăria refuză plata diferenţei. Şi, nu în ultimul rând, au existat unele probleme şi cu racordarea la reţeaua de apă rece şi canalizare, lucrări care au fost întârziate cu câteva luni.

„Salvarea“ ar putea veni din partea Consiliului Local Reşiţa, care în ultima şedinţă a aprobat rectificarea bugetului local. Astfel, pentru trimestrul III, pentru materialele destinate creşelor a mai fost acordată o sumă de 50.000 de lei.

Oare aceşti bani vor fi destinaţi Grădiniţei PP7?

Doina Rolea

[email protected]