Vocea din versuri este de un hedonism mahalagesc: „E luna mai / şi-o boarfă de femeie / îşi târâie prin mine sexul / şi mă excită şi mă soarbe / şi strig să vină lăutarii / să-i mişte coapsele tango, / ţigăncile să-mi fure banii / şi să-mi vorbească la mişto.” N-am spune că atitudinea hedonistului are măcar o mică doză de cavalerism curtenitor în invitaţia la dans pe care o proferează: „Haide boarfo şi mă joacă, / bagă-mi sufletu-n ţambal. / Scuip pe curul tău o sută, / dacă-i bal să fie bal.” (Cântec cu păcat). Vede-se treaba, versurile au fost scrise pe când suta valora oarece.
Gligor Sava scrie şi cântece de bombă, cu refren în toată regula, un gen de manele deşucheate şi avant la lettre.
Cântăreţul îşi va fi făcut veacul prin crâşme: „într-o crâşmă mai dilie”, şi era posedat de fantasma „ţâţelor” abundente, deoarece termenul „ţâţe” este aici un adevărat motiv poetic: „şi-mi făceai cu şoldul fâţe / dezgolindu-te la ţâţe.” (Fiindcă, târfo, te-am iubit). Dar amorezul are şi el deziluziile sale: „Da-ntr-o seară pe târziu / te-ncurcaşi cu alt diliu”. Suntem, aşadar, într-un mediu de amorezi care de care mai dilimache. E lumea „diliilor” care „Caută pe uliţi şi în gări” şi, ceea ce este cu adevărat de mirare, au acces la neologism: „erecţie”.
Se-ntâmplă, însă, cazuri de substituire a partenerei de viaţă. „Ferentari mi-ai fost năpastă / mi-ai dat crâşma de nevastă” (Năpasta).
Lexicul este aici departe de marca estetică, precum şi de cuviinţă, după cum urmează: „curvă”, „curvar”, „craci” etc. Deşi se propune versiunea unei eradicări morale în acest spaţiu al lubricei promiscuităţi: „Dar plină iar de draci / tu-ncolăcişi în craci / bezmeticul lor trup / luându-i la hei-rup / până-i făcuşi pe toţi / curvari cinstiţi din hoţi”.
În aceste „viagre”, Gligor Sava trebuie considerat în zilele lui bune. Dar nu se opreşte aici, el anunţă alte apariţiuni în peisaj, între care „Pe apă o lebădă învaţă prostituţia”. Vai, vouă, lebede! Ce vi se mai pregăteşte?
Petru M. Haş