Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pe 5 februarie, omul de cultură a împlinit respectabila vârstă. Din 1970 este legat de Caraș-Severin!

Atunci a fost angajat redactor al ziarului „Flamura”, destinul său interferându-se cu cel al oamenilor și instituțiilor din județ. Până în 1989 avea să se ocupe de partea de cultură și învățământ iar, din 4 ianuarie 1990, data înființării ziarului „Timpul“, a fost redactor-șef al acestuia și director al S.C. „Timpul” S.R.L. până în 1993. De atunci este director al Editurii „Timpul”, azi „TIM”, din Reșița. Din 1970 activează la Cenaclul Literar „Semenicul”, căruia îi este coordonator din 1971 şi despre care a scris volumul „Amintiri de la Cenaclul Semenicul” (2019, la 70 de ani de la înfiinţare). A înființat revista „Semenicul” în 1971, întâi sub forma unor caiete șapirografiate, iar din decembrie 1972 ca revistă tipărită. După 1990, revista a apărut în mai multe formate, din 2001 stabilizându-se sub formă de carte, în ultimii doi ani apărând două numere pe an. Gheorghe Jurma este și astăzi redactorul-șef al revistei. Activitatea sa însă nu se oprește aici, întrucât numele său este asociat cu multe acțiuni culturale din Reșița și din județ.

Prin munca sa continuă, numele și cultura Reșiței au devenit renume la nivel național. S-a ocupat de cenaclurile literare de adulți, școlari sau tineret din Reșița, asigurând succesiunea generațiilor și valoarea creatorilor. A organizat manifestări culturale în Reșița și în alte orașe ale țării, întâlniri cu scriitori importanți din țară, a inițiat și promovat concursuri literar-artistice municipale, județene și interjudețene, a susținut artiștii plastici, dascălii cu preocupări umaniste, instituțiile de cultură. A inițiat și susținut proiectul „Orașul cu poeți“ prin colecția de la editura pe care o conduce, la care au apărut multe cărți ale poeților reșițeni. Aceștia au propulsat pe plan național Reșița ca spațiu literar specific și numele scriitorilor de aici. În aceeași măsură a susținut consecvent promovarea Reșiței în circuitul național de valori și recunoașterea acasă a celor cu largă notorietate, a tipărit cărți ale lui Mircea Martin, Dan Farcaş sau Toma George Maiorescu.

Pe plan național, a lansat colecția „Eminescu“, publicând 17 titluri ale unor autori din țară, făcând din Reșița „un adevărat centru de cunoaștere și cercetare eminesciană”, cum spune prof. Mircea Popa din Cluj-Napoca. Pentru această colecție, Gheorghe Jurma a fost distins în anul 2000 cu medalia comemorativă „Mihai Eminescu“. I s-au acordat premii locale, precum marele premiu al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, titlul de senior al culturii cărășene, cele primite din partea Teatrului Vechi din Oravița, din partea bibliotecii orășenești din Bocșa sau premii speciale ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara. Recent, Episcopia Caransebeşului i-a acordat ordinul „Crucea «Episcop Elie Miron Cristea» clasa a II-a pentru mireni”. Este cetățean de onoare al Reșiței din 15 decembrie 2009, cetățean de onoare al județului din 27 ianuarie 2015 și cetățean de onoare al Bocșei din 31 martie 2022. Este și membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, din 5 februarie 2020. La mulți ani, Gheorghe Jurma!

JCS-Erwin Țigla