Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa organizează miercuri, 15 aprilie, de la ora 16.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe Bârzava, o manifestare comemorativă dedicată lui Georg Hromadka, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la moartea acestuia, moment marcat printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.

Georg Hromadka s-a născut în 6 iulie 1911, la Lupeni, şi a fost crescut de părinţii săi într-un mediu social-democrat. În 1929 devine secretar al organizaţiei locale a Tineretului Socialist din Reşiţa, iar mai târziu secretar al Partidului Social-Democrat. Din motive politice face puşcărie în perioada 1940 – 1941 şi din nou în 1942.

Eliberat din închisoare în august 1944, nu se bucură prea mult de libertate căci, în 1948, este arestat din nou în baza unor acuzăţii false şi condamnat la 20 de ani de carceră. În 1956 este graţiat cu ajutorul foştilor camarazi şi devine jurnalist şi editor. La sfârşitul anului 1980, acesta emigrează în Republica Federală Germania.

În 26 martie 2002, este declarat de Consiliul Local şi Primăria Reşiţa Cetăţean de Onoare post mortem al municipiului de pe Bârzava. Pe frontispiciul Casei de Cultură a Sindicatelor se află montată o efigie a lui Georg Hromadka, realizată în anul 2000 de artistul plastic Petru Comisarschi.