Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În cadrul programului „Şcoala altfel“, Grupul Ecologic de Colaborare Nera a realizat, în perioada 6 – 8 aprilie, activităţi de educaţie civică destinate protecţiei mediului.

Acţiunile s-au derulat în colaborare cu liceele „Mihai Novac“ din Oraviţa şi „Mathias Hammer“ din Anina, şi au avut în vedere conştentizarea tinerilor cu privire la importanţa protejării ariilor naturale din sudul Banatului. Elevii au luat astfel contact cu lumea mirifică a parcurilor naturale şi naţionale Porţile de Fier, Cheile Nerei – Beuşniţa şi Semenic – Cheile Caraşului, prin intermediul unor prezentări video realizate sub forma unor tururi ecoturistice imaginare.

În cele două zile de cooperare în cadrul programului Şcoala altfel a fost monitorizată şi starea mediului din sudul Banatului iar voluntarii GEC Nera au ajuns la concluzia că în localităţile Moldova Nouă, Sasca Montană, Oravita, Anina, Ciclova Montana, Potoc şi Zlatiţa, starea mediului este într-un contrast evident cu lumea mirifică a parcurilor naturale din zonă, iar acest lucru se datorează nepăsării locuitorilor de aici şi al neimplicării autorităţilor direct responsabile.