CARAȘ-SEVERIN – Serviciile de pașapoarte sunt luate cu asalt la nivel național, astfel că solicitările din centrele îngrămădite de doritori de pașapoarte vor ajunge în alte zone mai liniștite, inclusiv în Caraș-Severin!
Fie de bucuria ridicării restricțiilor, fie de teama războiului, a crescut numărul doritorilor de plecări prin state unde e nevoie de pașaport. Și pentru că sistemul de programări a mai dat rateuri din cauza solicitărilor, iar ghișeele n-au mai făcut față solicitărilor, emițând documentele cu oarece întârzieri, s-a luat măsura prelungirii programului de lucru cu publicul, inclusiv în weekend, dar și suplimentarea, până la capacitate maximă, a stațiilor de prelucrare a cererilor, utilizate de structurile teritoriale de pașapoarte, după cum ne informează Poliția județului: „Deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare. (…) Pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte al municipiului București, Constanța, Iași și Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea)“.
Din acest motiv, în 20 de județe, unde numărul cererilor a crescut masiv, a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puțin două ore. Potrivit datelor transmise de Poliția județului, în 8 martie, termenul mediu de eliberare a pașaportului simplu electronic a fost de două zile lucrătoare la nivel național, însă au existat și situații în care acesta a ajuns la trei zile: în Cluj, Constanța, Timiș și Vaslui. Este vorba despre termenul dintre înregistrarea cererii și intrarea pașapoartelor în gestiunea structurilor de pașapoarte. În plus, tot în 8 martie au fost făcute 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în 9 martie, până la ora 12.00, au fost făcute alte 14.370, pentru 25.259 de persoane (aceștia urmând să se prezinte la ghișeu în următoarele de 90 de zile).
Cetățenii interesați se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit. De remarcat faptul că, la nivel național, numărul programărilor online a crescut în perioada 1-8 martie cu 121,42% față de aceleași zile ale lunii februarie. Iar față de 1-8 martie de anul trecut creșterea este de 324,05%. Iar numărul cererilor depuse a crescut cu 191,84% față de luna precedentă, respectiv cu 417,40% față de primele zile din martie, de anul trecut.
JCS-A.M.