ANINA – Inclusiv fostul director al Direcţiei Silvice, Dan Micşa, actual şef al Ocolului Silvic Anina, a fost sancţionat pentru că nu a pus anumite acte la dispoziţia autorităţii de control!
Timp de zece zile, în perioada 2-12 martie 2021, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au efectuat verificări cu privire la modul de respectare al regimului silvic la Ocolul Silvic Anina din cadrul Direcţiei Silvice Caraș-Severin.
„Întrucât documentele solicitate nu au fost puse la dispoziția organelor de control la termenul stabilit a fost sancționat contravenţional șeful ocolului silvic. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în cadrul unei partizi autorizate la exploatare pentru care tratamentul prevăzut era tăieri progresive de racordare, ( trebuia recoltat întreg arboretul matern ), nu a fost pusă în valoare întreaga masă lemnoasă, identificandu-se un număr de 397 de arbori nemarcaţi, cu un volum total de 390 metri cubi, fapt pentru care documentele au fost înaintate către parchet. În urma controalelor efectuate s-au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 65.000 de lei. De asemenea, au fost constatate tăieri ilegale de arbori, pentru care s-au înaintat şapte plângeri penale către parchetul competent“, se arată într-un comunicat al instituţiei de control.
JCS-L.A.