În aprilie 2007, la revenirea în ţară după expediţia la Polul Nord, Cornel Galescu declara într-un interviu acordat ziarului nostru: „Ca să mă simt împlinit în cariera mea, mai am de trecut două obstacole. O restanţă o constituie Everestul, capitol pe care nu îl consider încheiat. (…) Al doilea obiectiv este Polul Sud. Am discutat cu membrii expediţiei posibilitatea unui proiect a cărui ţintă să fie Polul Sud. Este ceva mai greu, pentru că este mult mai scump, dar îmi doresc acest lucru în următorii ani. Dacă Everestul este considerat al treilea pol, prin realizarea acestor două proiecte aş putea spune că am atins toţi cei trei poli ai Pământului“.
Aşa cum îl ştim, Coco nu a pierdut vremea şi planurile de anul trecut au prins contur. De curând, municipalitatea a decis să participe în calitate de coorganizator şi la expediţia „Polul Sud 2008“.
În urma acestei temerare iniţiative, Cornel Galescu ar putea deveni primul român care cucereşte Polul Sud pe schiuri. Să reamintim cititorilor faptul că în palmaresul reputatului explorator s-au adunat numeroase expediţii încununate de succes, printre care le amintim pe cele din Caucaz, Alpi, Laponia, Anzi, Patagonia, Alaska, Himalaya şi, recent, Polul Nord.
Iulius Pîrvu