REŞIŢA – Manifestarea din „Polivalenta” reșițeană se anunță a fi un spectacol sportiv de nivel mondial.
Sala Polivalentă din Reșița va găzdui, sâmbătă, 12 aprilie, cu începere de la ora 20, un eveniment istoric pentru sportul din Banatul Montan. Este vorba de Gala Superkombat World Grand Prix 2014, manifestare cu caracter internațional, organizată de Primăria Reșița și Consiliul Local, în parteneriat cu Federația Română de Kempo.
Publicul spectator, dar și telespectator, fiindcă disputele vor putea fi urmărite în direct, de la ora 21, în peste 80 de țări, prin intermediul Eurosport, iar în România prin Sport.ro, cu reluare după miezul nopții pe Pro Tv, vor avea parte de opt meciuri pe reguli K-1, și alte două confruntări de MMA. Printre românii care vor lupta la Reșița, se vor regăsi renumiții luptători Local Kombat Cătălin Moroșanu, Raul Cătinaș, Sebastian Ciobanu și Ciprian Șchiopu.
Totodată, vor fi prezenți și „doi dintre cei mai buni luptători de K1 ai tuturor timpurilor, Jerome Le Banner şi Xhavit Bajrami, pentru a urmări la lucru noua generaţie de eroi, se arată în comunicatul Media Contact SUPERKOMBAT® Media Management. Celebru datorită confruntărilor sale epice, dar şi a apariţiilor în mai multe producţii cinematografice, precum Asterix şi Obelix sau Infidelii, francezul Jerome Le Banner (41 de ani) are în palmares 77 de victorii şi 22 de înfrângeri, iar la Reşiţa îl va însoţi pe conaţionalul său Brice Guidon, cel care va lupta în main-event-ul serii cu Raul Cătinaş.
Biletele pentru gala Superkombat World Grand Prix I, care costă între 50 și 100 de lei, pot fi achiziționate de la Sala Polivalentă din Reșița și Bazinul Olimpic, dar și din rețeaua eventim.ro, magazinele Germanos, Orange și Vodafone din toată țara. Toate încasările vor fi donate cazurilor sociale din Reșița, dar și Centrului Olimpic de Box. Evenimentul, programat să înceapă de la ora 20.00, va fi transmis în România, în direct, începând cu ora 21:00, pe Sport.ro, iar imediat după miezul nopții, în reluare, pe Pro TV. La nivel global, gala va putea fi urmărită în direct în 83 de țări prin intermediul Eurosport. Programul complet al Superkombat WGP Reşiţa poate fi vizionat accesând site-ul oficial www.superkombat.com”.
