Caraş-Severin, Romania

Conform organizatorului Marius Giura, concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.00. Iubitorii folk-ului vor avea acces la spectacole în baza unui bilet în valoare de 20 de lei, pentru fiecare seară a galei.

Artişti în recital

În prima seară, Baniciu va cânta alături de Vlady Cnejevici, artişti care revin în Caraş-Severin la două luni de la ultimul concert susţinut la Reşiţa. Apoi va urma recitalul A. G. Weinberger Band. Seara de sâmbătă îi aduce în faţa publicului pe Nicu Alifantis, Ilie Stepan & Horea Crişovan şi formaţia „Ţapinarii“. În ultima seară va cânta Florin Chilian, urmat de trupele „Pragul de sus“ şi „Locatarii“.

Manifestarea va însemna şi două lansări de discuri. Mircea Baniciu va lansa „Eşarfa“, ultimul său album, editat de curând, care cuprinde cele mai frumoase balade. Trupa „Locatarii“ va lansa un maxi single, extras de pe albumul „Nu te supăra frate“, produs care va conţine şi un videoclip al formaţiei. „Locatarii“ revin în Caraş-Severin la aproape jumătate de an de la concertele susţinute în februarie a.c., în cluburi din Reşiţa şi Caransebeş.

Ionel Ivaşcu

[email protected]