Copaci şi crengi rupte peste tot şi pagube însemnate, maşini deteriorare de crengile rupte. Toate aceste după o zi caniculară cu temperaturi ce au trecut pragul de 36 de grade Celsius. Furtuna a pornit parcă din senin, imediat după miezul nopţii. Rafalele de vânt deosebit de puternice au pricinuit numeroase necazuri locuitorilor. Un copac a blocat pentru aproximativ o oră DN 58 Reşiţa-Caransebeş iar bulevardele s-au umplut de crengi şi copaci mai mici rupţi. Vântul a mai smuls și o bucată de acoperiş de aproximativ 30 de metri pătraţi, care a fost aruncată în faţa blocului 6 de pe Aleea Macilor din Reșița.
Bucăţile din acoperiş au ajuns pe alee şi peste maşinile din parcare. Autoturismele au avut cel mai mult de suferit, bucăţile de ţiglă şi azbociment înfingându-se în tablă şi în parbrize. „Mie mi-a spart parbrizul iar vecinului meu i-a perforat plafonul“, povestea Ion Mihalcea. „Am crezut că se dărâmă blocul, totul s-a mişcat. Acoperişul are cel puţin două tone şi l-a smuls ca pe o coală de hârtie. L-am pus cu profesionişti, dar degeaba…“, povestea şi Ilie Damian.
Vecini au ieşit speriaţi să vadă ce s-a întâmplat, iar cei care au intervenit primii au fost pompierii militari. Plutonierul adjutant Marian Lupu de la ISU Semenic spunea că „aici este de lucru câteva ore bune, aşa că ne-am împărţit pe echipe“. Cu ajutorul drujbelor, pompierii au tăiat crengile şi lemnele, după care au degajat căile de acces. „Vijelia a fost atât de puternică încât a umplut străzile de crengi rupte. Bine că nu a fost nimeni lovit. La faţa locului au ajuns şi criminaliştii pentru cercetări fiindcă este vorba de mai multe maşini iar oamenii au asigurări“, ne-a declarat și agentul principal Lucian Ilie, de la Poliţia Reşiţa.
De asemenea, Turnu Ruieni și Ocna de Fier au rămas fără energie electrică din cauza furtunii. În continuare, în judeţul Caraş Severin, dar mai ales în partea de sud, a fost instituit cod galben de ploi şi vijelii cu grindină.
Sorin Goruianu