Caraş-Severin, Romania

GORUIA – La Goruia, Apele Române regularizează albia râului doar în punctele cele mai nevralgice!

La insistențele primarului Ion Văcărescu, anul trecut, cei de la Apele Române (AR) au efectuat lucrări pe o porțiune de 500 de metri la Goruia. Apoi primarul a insistat ca AR să amenajeze o altă porțiune nevralgică la Giurgiova, lucru care s-ar putea întâmpla în perioada următoare. „La ploi mai serioase, apa se revarsă și poate inunda întreaga comună. Situația e cunoscută celor de la Apele Române. Un proiect amplu de îndiguire ține de dumnealor, întrucât dânșii au în administrare râul Caraș”, declară primarul Văcărescu.

Localnicii, și numai ei, cunosc din perioadele ploioase pericolul reprezentat de furia Carașului. În acest context, primăria poate face doar igienizări pe cursul apei, în zonele afectate de vegetația căzută în albie. „În unele puncte au căzut copaci, favorizând acumularea de aluviuni. S-au format adevărate diguri naturale și astfel se creează pericolul ca râul să se reverse către proprietăți. De aceea e nevoie să intervenim în aceste puncte”, aflăm de la primarul din Goruia.

Pentru perioada următoare, primăria are în vedere efectuarea unor asemenea lucrări pe albia Carașului. Precizăm că, în anii trecuți, când apele Carașului au ieșit din matcă, sătenii s-au trezit cu o adevărată „deltă” departe însă de gura de vărsare a râului.

JCS-Ionel Ivașcu