Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Această experienţă se traduce prin ani de muncă, de voluntariat, de creativitate, în care au fost derulate multe proiecte, cu finanțare comunitară, din fonduri proprii sau sponsorizări! 

Prof.dr.ing. Nadia Potoceanu, preşedintele Fundaţiei Activity pentru resurse umane şi dezvoltare durabilă vorbeşte mereu despre păstrarea culturii autentice, menţinerea tradiţiilor şi îmbinarea lor cu noul. De această dată, pentru că vorbim despre împlinirea, în luna ianuarie, a 22 de ani de existenţă ai fundaţiei pe care o conduce, Nadia Potoceanu ne-a mărturisit că şi-ar dori ca anul acesta să se reintre în normalitate cu activităţile şi ca aniversarea să fi fost sărbătorită măcar cu o întâlnire reală, nu cu un mesaj virtual, transmis prin poşta electronică…

„În luna ianuarie, Fundația Activity a împlinit 22 de ani. Ani de muncă, voluntariat, creativitate. Am realizat multe proiecte, cu finanțare comunitară, din fonduri proprii sau cu sponsorizări primite de la CEZ (TMK Hydroenergy Power SRL) căruia îi mulțumim pentru efortul de a ne sprijini în realizarea celor nouă ediții ale Festivalului Internaţional de Poezie Reşiţa. Din păcate, ediţia a X-a va avea de aşteptat din cauza situaţiei generate de pandemie. În 2020, am reuşit să sărbătorim împreună, în condiţii de restricţii, Ziua Internaţională a Turismului şi am aplicat pentru proiecte cu finanțare europeană. Acum le desfăşurăm parţial online“, a precizat preşedintele Activity.

Fundaţia are în derulare, în prezent, trei proiecte, dintre care este de mobilitate în domeniul Tineretului, în cadrul Programului Erasmus+, şi încurajează adolescenţii să aibă o eco-cetăţenie activă. „Din păcate, am avut şi două proiecte respinse, chiar dacă aveau un punctaj finanţabil (64,5). Au fost altele mult mai bine, limita de finanțare fiind 82 de puncte. Le vom îmbunătăți si vom reveni cu ele. Sperăm ca anul acesta să sărbătorim împreună evenimentele importante cum sunt «Reșița – 250 de ani», «Ziua Internațională a Dunării», concursul «Creativitatea tinerilor – tradiție a Banatului Montan» şi «Ziua Internațională a Turismului», toate din fonduri proprii. Vă așteptăm ca, împreună, să promovăm şi să dezvoltăm această zonă minunată“, a încheiat Nadia Potoceanu.

JCS-Antoniu Mocanu