“Soluţia Kosovo nu este nici oportună pentru că poate crea un precedent periculos, nu pentru ţările membre ale Uniunii Europene sau ale NATO, nu pentru România şi Slovacia care au legislaţii moderne şi emancipate în materie de minorităţi. Precedentul este periculos însă în cazul Abhaziei, Osetiei de Sud şi mai ales al Transnistriei, zone unde conflictele îngheţate au aceeaşi vechime cu cel din Kosovo şi de asemenea pentru alte regiuni din Balcani, locuite de importante minorităţi”, consideră Sorin Frunzăverde.
“In egala măsura însă, în acest caz inoportunitatea soluţiei Kosovo vizează şi Uniunea Europeană : se spune adesea că Balcanii produc mai multa istorie decât pot consuma. In acest caz Balcanii au produs mai multa istorie decât poate consuma UE. Dovada o reprezinta poziţiile noastre divizate în legatură cu declararea unilaterala a independenţei provinciei Kosovo. România nu recunoaşte independenţa provinciei Kosovo iar delegaţia română din grupul PPE-DE susţine pozitia naţională”, a concluzionat şeful delegaţiei României în grupul PPE-DE.
