Deşi iniţial anunţase că va candida la şefia PD-L, Sorin Frunzăverde s-a retras din cursa pentru conducerea partidului. „Da, m-am retras şi îl voi susţine pe Blaga“, a declarat pentru Jurnal CS, liderul democrat-liberalilor cărăşeni.
Întrebat ce se întâmplă cu moţiunea propusă de dânsul, Frunzăverde ne-a spus: „Moţiunea lui Blaga este de fapt moţiunea pe care am propus-o eu acum câteva săptămâni, este vorba despre «Dreapta română». Lucrăm acum la definitivarea textului pe care l-am proiectat şi adus în atenţia colegilor de partid. Eu voi candida pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PD-L“.
Blaga mai este susţinut şi de Radu Berceanu, precum şi de liderii organizaţiilor PDL din Dolj, Bihor şi Iaşi. Presa centrală îl cataloghează pe Sorin Frunzăverde drept „piesa de bază a candidaturii lui Blaga“.
De remarcat că, în urmă cu câţiva ani, Emil Boc, actualul preşedinte al PD-L, câştiga preşedinţia partidului cu moţiunea populară tot a lui…Sorin Frunzăverde.
Nina Curiţa
