La mijloc de septembrie, şcolile se deschid, ca un templu, şi-n timp ce păsărelele îşi părăsesc ale lor cuiburi, şcolăreii şi şcolăriţele, îşi aleg, cu migală, un măr, caietele şi guma, cărţile, penarul, câteva creioane, spre a-şi lua, cu emoţie, de mână, prietenul – ghiozdan. Şi uite-aşa, cu gândul la mânuţele lor pline de buchete de flori, culorile toamnei înlocuiesc arămiul şi griul şi se-nveşmântează, în catifelate flori, de toate culorile.
În septembrie 1966, în urmă cu 40 de ani, eram şi eu, ca de altfel, colegii mei de atunci, elevi ai Liceului nr. 5, azi binecunoscuta Şcoală Generală nr. 5.
Sâmbătă, cu emoţia şcolăriţei de atunci, am sorbit din picătura fermecată a înţelepciunii şi a dăruirii dascălilor la aniversarea a 40 de ani de existenţă a şcolii. Ne-am dat mâna cu trecutul, dar şi cu prezentul, într-o paletă de acţiuni aniversare, care ne vor dăinui multă vreme în memorie.
În numele generaţiei mele, dar, nu numai, îngân cu emoţia revederii „Niciodată… toamna nu fu mai frumoasă”!
Prof. Florica Ranta Cândea