Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Președintele Romeo Dunca a participat marți, 3 octombrie 2023, la semnarea de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a contractului de finanțare a unui proiect de importanță strategică, în valoare de 13,8 milioane euro, menit să îmbunătățească siguranța și securitatea în zona de frontieră!

Caraș-Severinul are pregătite, în curs de semnare, două proiecte cu o valoare totală de 6,9 milioane de euro, pe programul transfrontalier cu Serbia. Primul, de 2,3 milioane de euro, vizează gestionarea situațiilor de urgență în imediata vecinătate a frontierelor de stat, având partenere ISU „Semenic“, Jandarmeria Caraș și orașul sârbesc Vârșeț, iar al doilea, de 4,5 milioane de euro, vizează achiziționarea de echipamente medicale pentru spitalul din Reșița, proiect depus împreună cu spitalul din Vârșeț.

Foto: CJCS