REȘIȚA – În urma deciziilor luate de Federația Română de Fotbal, ACS Banat Girls Reșița a promovat în Liga I. Fetele pregătite de Daniel Amariei erau pe primul loc în Liga 2 în momentul întreruperii campionatului, iar FRF a decis ca ocupantele locului I din cele două serii din Liga 2 să promoveze în primul eșalon!
„După patru ani de muncă a venit cea mai minunată veste pentru noi. ACS Banat Girls Reșița a promovat în Liga 1. Din sezonul competițional 2020/2021 ACS Banat Girls va evolua în primul eșalon fotbalistic, ceea ce este o mândrie atât pentru mine, cât și pentru iubitorii fotbalului cărășean. La început a fost greu, nu cred că s-a așteptat nimeni că vom ajunge la un moment dat în Liga 1. În urmă cu doi ani de zile a venit prima promovare și atunci ni s-a aprins dorința și mai mare să ajungem în Liga 1. Ori de câte ori intram în vestiar le spuneam fetelor că putem ajunge în primul eșalon. Era un vis frumos pentru noi și mă bucur foarte mult că a devenit realitate. Ne-am fi dorit ca această bucurie să vină din iarbă pentru că mai aveam nevoie de doar patru puncte pentru a fi promovați din punct de vedere matematic. Bucuria era mult mai mare dacă am fi reușit să jucăm și să câștigăm pe teren ultimele meciuri pe care trebuia să le disputăm. Ne bucurăm de decizia Federației și totodată avem o îngrijorare. Trebuie să muncim mult mai mult deoarece ne va fi și mai greu. Vor fi 14 echipe în Liga 1, ultimele două echipe vor retrograda, iar ocupantele locurilor 11 și 12 vor juca baraj cu cele din Liga 2. Vom începe pregătirea atunci când ne va fi permis și sunt foarte încrezător că vom face o figură frumoasă. Ideal ar fi să prindem play-off-ul. Nu știm sigur ceea ce ne așteaptă, dar din ce am discutat, s-ar dori ca noul sezon să înceapă la mijlocul lunii august. Dacă va rămâne așa, în luna iulie ar trebui să începem pregătirea. Toate fetele pe care le-am adus s-au integrat foarte bine în echipă, au văzut ceea ce se cere și își doresc să rămână alături de noi. Pe lângă cele 18 jucătoare pe care le avem, ne dorim să ne întărim cu 3-4 fete. Nu vrem să ne facem de rușine și ne dorim să reprezentăm cu mândrie județul la nivel național”, a declarat antrenorul Daniel Amariei.
La rândul său, președintele Daniel Surdu a spus: „Pentru mine este un imens prilej de bucurie, mai ales că această promovare a venit și de ziua mea de naștere. Vreau să le mulțumesc fetelor și tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și celor care ne susțin în continuare. Cred că trebuie să le mulțumesc tuturor membrilor afiliați ai Federației Române de Fotbal, care au dat dovadă de unitate și de colegialitate. Țin să le mulțumesc tuturor sponsorilor și celor care încă ne ajută și îmi doresc să găsim clemență din partea celor care ne pot ajuta în continuare. Situația financiară este foarte precară și din punct de vedere fotbalistic cred că putem face față în campionatul Ligii 1”.
JCS-Ștefan Moraru