Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fotbalistele de la ACS Banat Girls Reșița, care au fost infectate cu Covid-19, au decis să dea o mână de ajutor celor care încă se luptă cu acest virus!

Campania „Luptăm împreună până la ultima picătură de plasmă” a fost inițiată în data de 28 octombrie, iar cei care s-au însănătoșit sunt îndemnați să-și ajute semenii. De asemenea, Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa și ACS Banat Girls Reşiţa au decis să se implice.

Antrenorul cu portarii, Alexandru Ungureanu, a lăudat inițiativa fotbalistelor: „Încep prin a-mi exprima mândria față de fetele noastre, care au ales să răspundă pozitiv invitației Casei de Cultură Studențeşti și s-au alăturat campaniei<<Luptăm împreună până la ultima picătură de plasmă>>. Au reușit să doneze două fete din cele trei prezente. La una dintre ele a trebuit să amânăm, deoarece au apărut mici probleme, urmând ca fetele care au rămas datoare să repete procesul peste câteva zile când se va întoarce și Violeta Miţul de la lotul național al Moldovei. Încă o dată repet, suntem mândri de ele, au arătat empatie față de semeni și nu în ultimul rând curaj prin gestul lor și sper ca în viitorul cât mai apropiat să pot spune asta despre cât mai multe persoane din comunitatea noastră care s-au aflat în situaţia lor”.

„Am ales, împreună cu colegele mele, să facem un act de caritate, adică să salvăm vieți prin donarea de sânge și de plasmă. A fost un proces foarte scurt, totul a durat cinci minute, și în aceste cinci minute putem salva mai multe vieți. Sunt bucuroasă că noi am reușit și îndemn și pe alții să facă ce am făcut noi”, a spus fotbalista Lidia Cauni.

„Pot dona toți cei care au avut acest virus și ultimul test negativ a avut loc în urmă cu 28 de zile. Acțiunea se desfășoară la Centrul de Recoltare Sânge din Reșița, de luni până vineri, între orele 08.00 -12.00. Cei care doresc să ni se alăture, trebuie să se prezinte cu cartea de identitate și buletinul de analize care să ateste rezultat negativ la ultima testare”, a declarat, la rândul său, Daniel Amariei, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Reşiţa și antrenorul principal echipei ACS Banat Girls Reșița.

JCS-Ștefan Moraru