Caraş-Severin, Romania

Confruntarea a fost din start una spectaculoasă, oltenii surprinzând asistenţa prin folosirea în atac a portarului Cătălin Rizan, internaţional român, cu un control bun al balonului. Această mutare surprinzătoare s-a produs pe fondul deschiderii scorului de către gazde, încă din minutul 7, prin Alexandru Crăciunescu. Reşiţenii s-au apărat însă exact, excelând Marius Mozici, şi au reuşit ca până la pauză să-şi mărească avantajul la 2-0, prin golul aceluiaşi Crăciunescu.

Partea secundă a jocului a fost mult mai echilibrată, reşiţenii pierzând teren din cauza lotului, mult prea subţire. Aşa că oaspeţii, au egalat prin golurile lui Ionuţ Alecu şi Alin Bugălă.

O ultimă tresărire de orgoliu o produce golul veteranului Marius Mozici, 3-2, dar Alecu egalează imediat la 3-3. Apoi, portarul Alin Găină va fi nevoit să scoată mingea a patra oară din poartă, la şutul lui Relea, bomboana pe colivă punând-o Rizan, care a înscris în poarta goală reşiţeană, când reşiţenii l-au înlocuit pe Găină cu Fetescu.

Un 3-5 nemeritat pentru echipa antrenată de Carol Gurgu şi Viorel Lolea. Şi care, după antecedentele cu CIP Deva (3-4) şi Olimpic Simeria (4-4) ar trebui să dea de gândit factorilor care răspund de această ambiţioasă formaţie.

Camelia Giuca

[email protected]