Pe data de 10 mai, în sala de Conferinţe a Hotelului Semenic, va avea loc o întâlnire cu agenţii economici interesaţi de accesarea de fonduri de finanţare structurale post aderare.
În cadrul întâlnirii va fi prezentat Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“ şi Programul Operaţional „Dezvoltarea Regională“ prin care se sprijină investiţiile pentru IMM-uri şi firme mari, implemantarea standardelor europene, accesul la noi pieţe şi alte aspecte economice.
