Caraş-Severin, Romania

CARAȘOVA – O femeie din Carașova a suferit un atac de panică după ce acoperișul locuinței i-a fost mistuit de flăcări. Incendiul a fost raportat la 112, iar la fața locului au fost mobilizate nu mai puțin de 5 echipaje de la Detașamentul de Pompieri Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție si salvare de la înălțime, o autospecială de prima intervenție și comandă și o ambulanță SMURD!

A fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Carașova.

Incendiul se manifesta cu flacără și fum dens la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Incendiul a fost localizat și s-a lucrat pentru lichidare. O persoană de sex feminin a suferit un atac de panică și i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD.“, au transmis salvatorii cărășeni.

JCS-A.M.