CARAȘ-SEVERIN – Acțiunile polițiștilor cărășeni au vizat operațiunile cu articole pirotehnice care au fost efectuate fără drept, fiind constatate în total 24 de infracțiuni!
În data de 22 noiembrie 2021, Poliția Română a declanșat acțiunea națională „Foc de artificii”, care a avut ca obiect verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice, desfășurate de persoanele fizice și juridice. Astfel, din data de 22 noiembrie 2021 și până în prezent, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței cetățeanului.
Pentru atingerea acestui obiectiv, polițiștii cărășeni au întreprins o serie de activități de prevenire a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice. ,,Acțiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislației în vigoare, de societățile comerciale autorizate care desfășoară operațiuni cu articole pirotehnice, precum și identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice”, a transmis IPJ Caraș-Severin, prin intermediul unui comunicat de presă.
Prin urmare, în perioada de referință, au fost verificate 9 persoane fizice și juridice, care erau autorizate, fiind efectuate, totodată, și 55 de acțiuni în complexe comerciale, piețe și alte obiective. Potrivit comunicatului, în perioada desfășurării acestor acțiuni, polițiștii au identificat 25 de persoane fizice și juridice neautorizate. ,,În urma acestor activități, au fost constatate 24 de infracțiuni, a fost aplicată o sancțiune contravențională de 3.000 de lei și au fost confiscate 180 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P, în valoare de peste 15.000 de lei. În perioada sărbătorilor de iarnă, în Caraș-Severin nu au fost înregistrate evenimente negative ca urmare a folosirii neautorizate a articolelor pirotehnice”, au concluzionat cei de la IPJ Caraș-Severin.
JCS-S.P.