În total sunt aproape 800.000 de firme active în România care au obligaţia de a depune o copie a bilanţului pe 2009 la Registrul Comerţului şi la Ministerul Finanţelor. Potrivit ONRC, cele mai mari rate de întârziere sunt în judeţele Caraş-Severin, Teleorman şi Maramureş.
„Avem restante 15% dintre firme care nu şi-au depus bilanţurile pe anul 2008 şi alte 22% care nu au depus pe anul 2009“, a precizat Valentin Popa, directorul ORC de pe lângă tribunalul Caraş-Severin.
Potrivit dispoziţiilor legale, administratorii societăţilor comerciale au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale a acţionarilor pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale, să depună o copie a situaţiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerţului, cât şi la Ministerul Finanţelor Publice. Termenul limită pentru depunerea situaţiilor financiare pe 2009 a fost pe data de 31 mai 2010.
Chiar şi firmele aflate în insolvenţă au obligaţia de a depune aceste copii, singurele excepţii fiind acordate companiilor aflate în dizvolvare, lichidare, faliment sau celor care nu au desfăşurat activităţi niciodată (altele decât societăţi comerciale). Sancţiunea prevăzută pentru nedepunerea situaţiei financiare anuale în termenul legal este dizolvarea societăţii, la cererea Registrului Comerţului, începând cu data împlinirii a şase luni de la expirarea termenului de depunere a acestora.
Flavius Rotariu