Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Circa 8 milioane de lei au fost atraşi de două unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin, Constantin Daicoviciu şi Oţelu Roşu, în vederea deschiderii a două noi centre pentru persoanele cu dizabilităţi!

Încă 40 de centre de zi cu componenta de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități și persoane vârstnice vor fi finanțate prin PNRR cu 104.127.264 de lei (aproximativ 21 de milioane de euro) pentru dezvoltarea serviciilor de asistență socială. Evenimentul de semnare a contractelor a avut loc recent la sediul Guvernului României, unde au fost prezenți reprezentanții comunităților locale admise în cadrul apelurilor de proiecte. Pe lista Ministerului Muncii s-au aflat şi două localităţi din Caraş-Severin (Constantin Daicoviciu şi Oţelu Roşu). Pentru comuna Constantin Daicoviciu, primarul Daniel Boambeş a semnat alături de Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, contractul de finanțare pentru „Centrul de recuperare pentru persoane cu dizabilități din localitatea Maciova“. „Este un proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 800.000 de euro. De acum, vom demara procedurile de implementare a investiției.“, a precizat Boambeş.

În același timp, proiectul Primăriei Oțelu Roșu, depus spre finanțare de către Direcția de Asistență Socială, are ca obiectiv deschiderea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități. În acest caz, investiția finanțată prin PNRR se ridică la circa 4 milioane de lei. „Proiectele au ca obiectiv construirea unor spații pentru servicii de asistență și recuperare, precum și pentru renovarea și reabilitarea unora existente. Investițiile vor duce la sporirea accesului persoanelor vulnerabile, inclusiv persoanelor cu dizabilități și persoanelor în vârstă, la servicii sociale de calitate.“, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

JCS-Nicoleta Moraru