Caraş-Severin, Romania

FC CIP are nevoie de victorie cu Dinamo pentru a juca în ultimul act al play-off-ului.

După un parcurs aproape perfect în sezonul regulat şi două victorii lejere în sferturile de finală, FC CIP a dat de greu în confruntarea cu dinamoviştii. Devenii au câştigat la scor (6-1) primul joc disputat la Deva, arătând că sunt favoriţi la calificarea în ultimul act, dar Dinamo s-a impus, la limită, la Bucureşti, în meciul doi cu 4-3 şi acum e nevoie de un al treilea meci decisiv.

Mobilizare maximă
„Ar fi păcat să irosim munca unui an întreg în care am controlat autoritar întrecerea internă în semifinale. Suntem obligaţi să învingem şi să jucăm finala, pentru că obiectivul nostru e câştigarea titlului naţional. Avem cea mai bună echipă şi merităm să reedităm performanţa de anul trecut”, comenta Karoly Gaşpari, antrenorul FC CIP.

Tehnicianul devean consideră că echipa sa se va mobiliza la maximum pentru acest joc. „Am ajuns să jucăm acest meci decisiv din cauza noastră şi a arbitrajelor ostile. În meciul de la Bucureşti, echipa a fost puţin prea relaxată şi încrezătoare în forţele proprii, iar această atitudine ne-a costat. În plus, am fost defavorizaţi şi de arbitraj, fapt care i-a enervat pe jucători. Sunt convins că acum echipa s-a trezit, va juca la adevăratul potenţial şi va câştiga în ciuda ambiţiei adversarilor şi a şicanelor arbitrilor”, afirma Gaşpari.

Apel la suporteri

Meciul va fi arbitrat de Robert Ghioane (Bacău) şi Daniel Deca (Brăila), iar observator va fi Marian Dorobanţu (Râmnicu Sărat). „Am recuzat mai mulţi arbitri, iar cei din Bucureşti nu puteau fi delegaţi pentru că Dinamo e din capitală. Nu judecăm pe nimeni dinainte, ci sperăm ca aceşti arbitri să fie mai corecţi decât cei de la primele două partide în care am fost dezavantajaţi şi să aibă autoritatea de a ţine meciul în mână”, afirma Paul Grecu, vicepreşedintele FC CIP.

Conducerea clubului FC CIP Deva îi invită pe toţi suporterii echipei campioane să fie alături de echipă la partida cu Dinamo Athletic, programată luni, 21 mai, de la ora 20.15 la Sala Sporturilor din Deva. Partida este transmisă în direct pe canalul „Sport Klub”, iar intrarea publicului este gratuită.


Ciprian Marinuţ