Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este vorba despre programul de mentorat gratuit pe care Cristian Onețiu îl lansează luni, 12 decembrie, de la ora 17, în amfiteatrul Centrului UBB. Tânărul antreprenor originar din Reșița, votat în 2019 cel mai inspirațional antreprenor român și prezent în topurile 500 Forbes și 300 Capital, a inițiat programul de mentorat în parteneriat cu Primăria Reșița și împreună cu Centrul UBB și Agenția de Dezvoltare Regională Vest!

Cei interesați să deschidă sau să crească o afacere sunt invitați la dialog cu omul de afaceri. Asta deoarece, în raport cu numărul de locuitori, orașul este în coada clasamentului în privința numărului de antreprenori și afaceri locale. „Ca antreprenor, mă simt dator să-mi aduc contribuția față de orașul unde am crescut și am fost educat cu o competență pe care o stăpânesc foarte bine. Am decis să ne întâlnim pentru a discuta despre antreprenoriat, a vă provoca pentru următoarele trei luni să restârnim spiritul antreprenorial din Reșița. Vreau să mă întâlnesc cu tinerii de 18-24 de ani care au idei și vor să pornească afaceri, dar și cu cei de 14-18 ani și cu antreprenorii existenți în oraș care vor să crească sau să pornească o afacere. Abia aștept să ne discutăm și poate să construim un nou pol de antreprenoriat în România”, afirmă Cristian Onețiu, care nu demult promitea că va veni la Reşiţa cu o asemenea iniţiativă.

„Acum, băiatului din Reşiţa cred că îi lipseşte şi vrea să contribuie mai mult la fiecare etapă din care a plecat spre următoare etapă din care a plecat. Vreau să fac ceva foarte interesant la Reșița pentru a stimula spiritul antreprenorial al tinerilor, un fel de accelerator pentru ca tinerii să-şi pună mintea la contribuţie şi în care să aibă o şansă mai mare de a reuşi într-un oraş micuţ, aflat la capătul liniilor ferate, având însă mult potenţial chiar şi acolo”, afirma omul de afaceri reșițean.

YoungPRENEUR” se va desfășura în perioada ianuarie-februarie 2023 și include două webinarii cu Cristian Onețiu, două cursuri cu business mentori certificați de Cristian Onețiu și două cursuri cu experți în afaceri. Vor fi selectați pentru „Pitch Day” cu Cristian Onețiu, 30 martie 2023, maxim 20 de tineri pe categoriile de vârstă 14-18 ani și 18-23 de ani, care vor participa la cursuri cu experții programului. Pentru vârsta 14-18 ani se va acorda un premiu de 2.500 euro, pentru calitatea ideii, iar pentru categoria tineri cu 18-23 de ani, un premiu de 7.500 euro, pentru demararea activităților afacerii premiate. Toți cei interesați sunt invitați să participe la program.

JCS-Ionel Ivașcu