„Începând cu ediţia viitoare, festivalul va purta numele celor doi artişti omagiaţi în ediţia din acest an: Afilon Laţcu şi Ion Munteanu“, a spus el.
Spectacol inedit
Dincolo de această inconsecvenţă, Festival de folclor „Afilon Laţcu“ a fost un succes. La sfârşitul săptămânii trecute, a fost prezentat un spectacol omagial în memoria regretatului coregraf bănăţean. Momentul artistic, desfăşurat pe scena casei de cultură din oraşul de pe Valea Bistrei, a fost încărcat de emoţie şi sensibilitate, artiştii prezenţi reuşind să dea frumuseţe spectacolului. Publicul prezent a fost repede captat, încă din debutul spectacolului, când membrii Ansamblului Folcloric „Semenicul“, din Reşiţa, au urcat pe scenă purtând câte o lumânare în mână, în ritmurile unei emoţionante doine din Banat. Treptat, s-a trecut spre joc şi voie bună, pe scenă urcând dansatori de la prestigioase ansambluri folclorice din judeţul nostru: Reşiţeana şi Datina din Reşiţa, Doina Banatului din Caransebeş, Cununiţa din Bănia şi Iedera, din oraşul gazdă, Oţelu-Roşu. Organizatorii au programat, separat, şi o secţiune rezervată micilor dansatori, la care au luat parte formaţii de dansuri populare de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 3 şi de la Grupul Şcolar Industrial din Oţelu-Roşu.
Tot aici, folclorul de pe Valea Bistrei a fost reprezentat de formaţii artistice din Obreja, Glimboca, Măru, Măgura, Zăvoi, Voislova, Rusca Montană, Marga, Băuţar şi Bucova.
Dublă omagiere
Se cuvine să precizăm că imobilul care găzduieşte Casa de Cultură Oţelu-Roşu s-a prezentat excelent, aceasta fiind prima manifestare organizată aici de la renovarea întregii clădiri, cu sprijinul administraţiei locale. O dovadă că, atunci când se vrea, există bani şi pentru sprijinirea fenomenului cultural. Astfel că, de la organizare şi până la actul artistic, toate au fost la înălţime la cea de-a zecea ediţie a festivalului omagial „Afilon Laţcu“, aflat într-o evidentă evoluţie, de la o ediţie la alta.
Din acest an manifestarea îl omagiază, alături de Afilon Laţcu, şi pe Ion Munteanu, alt reputat coregraf născut pe Valea Bistrei. În cuvântul de deschidere, Gheorghe Ţunea, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, a anunţat că, începând cu ediţia viitoare, festivalul va purta numele celor doi artişti omagiaţi în ediţia din acest an: Afilon Laţcu şi Ion Munteanu.
