Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Inconștiența atinge cote maxime, astfel că miercurea sirenelor a ajuns să fie a incendiilor…

Miercuri, în județul nostru, două paradoxuri s-au derulat simultan. Primul, în pofida investițiilor făcute, sirenele au funcționat, dar nu s-au prea auzit, iar cel de-al doilea, în pofida campaniilor oficiale, câmpurile continuă să ardă în județ.

Mai exact, pompierii militari cărășeni au intervenit în lupta cu focul la o casă particulară, dar și la 25 de incendii de vegetație. Acestea din urmă au mistuit 65 de hectare de teren! „Suprafețele cele mai afectate de teren s-au înregistrat în localitățile Caransebeș (3), Băile Herculane (2), Giurgiova, Brebu și Duleu. Într-una dintre aceste situații, din cauza propagării flăcărilor, o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 65 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrelor, fiind transportată cu elicopterul SMURD la spitalul din Timișoara. Evenimentul s-a petrecut în localitatea Turnu Ruieni, în jurul orei 14.30. Având în vedere numărul tot mai mare de incendii de vegetație înregistrate și al suprafeței de teren afectate, atragem atenția asupra faptului că focurile aprinse, cu intenția de a curăța terenurile, reprezintă pericole reale pentru viața oamenilor, bunurile acestora, precum și pentru mediul înconjurător. În cazul arderilor necontrolate ale vegetației uscate, flăcările, mai ales în condiții de vânt, se extind cu repeziciune cuprinzând suprafețe foarte mari, iar pompierii depun eforturi susținute pentru limitarea și stingerea acestora.“, transmite ISU „Semenic“, amintind sancțiunile sau pedepsele pe care le riscă piromanii, dar pe care nu le prea încasează nimeni.

JCS-A.M.