CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean le-a răspuns celor care acuză majorarea de taxe și impozite locale, impusă de la nivel central! În opinia edilului, cei care sunt nemulțumiți sunt chiar cei care nu-și plătesc aceste taxe și impozite locale!
Borcean a explicat că pentru fiecare proiect european prin care Caransebeșul își îmbunătățește infrastructura este nevoie de cofinanțări care trebuie suportate din bugetul local. „Am văzut comentariile despre taxe și impozite, că s-au mărit și sunt o povară pe cetățeni. Cei care comentează sunt cei care nu-și plătesc taxele și impozitele. Noi dacă accesăm banii europeni, avem nevoie de cofinanțări, că așa e legea. Puteam să fiu un primar comod, să nu facem nimic, că am văzut și exemple de acest gen care câștigă alegeri pe bandă rulantă, eu am pățit invers, pe măsură ce am adus fonduri europene, scorul în alegeri a fost tot mai mic. Și i-am văzut pe suveraniști că ei plătesc impozitele în decembrie.”, a spus primarul Caransebeșului.
Felix Borcean a dat și un exemplu pentru cetățenii din zonele unde nu au fost introduse rețele de utilități și care vor condiții moderne. „Cei din zone unde nu sunt utilități spun <<plătim taxe și impozite>>. Să zicem că sunt 100 de familii, în Racovița (cartier de vile-n.r.) spre exemplu, care plătesc 800 de lei anual, în 10 ani se strâng 800 de mii. Ce să fac cu acești bani, dacă o stradă, cu proiect, rigole, ca la carte, costă lejer vreo 3 milioane de lei. Și atunci de unde vin banii? Din fonduri europene, din <<Saligny>>, pentru care se plătește cofinanțare. Dacă stăteam doar la mâna cetățenilor care contribuie la bugetul local, din toate taxele și impozitele locale am încasat 22 milioane de lei în 2025, am fi fost o primărie care doar ne-am fi luat salariile și atunci chiar eram de criticat, mai făceam o cununie, mai dădeam niște avize, funcționam cât să nu intrăm în avarie.”, a concluzionat primarul Felix Borcean.
JCS-Nina Curița
