Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Apă Craiova 2-2 (1-2), în etapa a XX-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a. Partida s-a disputat pe Stadionul CFR, în tribună luând loc şi primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.

Determinarea în joc a oltenilor s-a concretizat în minutul 13, când, în urma unui fault comis de Dodoacă, s-a dictat lovitură liberă, oaspeţii au bătut repede, în adâncime, pe stânga, până la Niţă, care a centrat pe jos în careul caransebeşean, de unde Copilescu, aflat la 8 metri, a pus latul şi a înscris.

FC Caransebeş au egalat în minutul 24, prin Mariţescu, cel care a reluat cu capul centrarea venită de la Suru, în urma unei lovituri libere de la 20 de metri, dictată după un fault asupra lui Şandru. Oltenii au reuşit să revină în avantaj în minutul 38, prin Stancu, acesta trimiţând de la 12 metri, în colţul lung, mingea venită de pe stânga, de la Buşică.

Gugulanii au ieşit de la vestiare mult mai determinaţi. În minutul 51, Suru a expediat un şut bun, pe jos, de la 18 metri, însă portarul Surdu a fost la post şi a reţinut. Goal-keeper-ul craiovean nu a mai avut însă acelaşi noroc cinci minute mai târziu, când Fatao, bine angajat în adâncime, a reuşit să-l învingă cu un şut din marginea careului. În minutul 62, gugulanii puteau trece în avantaj, însă ghiuleaua lui Ganea, de la 20 de metri, a fost scoasă din vinclu de Surdu.

FC Caransebeş: Cioloca, Firan, Dodoacă, Matei (min. 78, Doman), Suru, Ganea, şandru, Bande Fatao, Balmău (75, Morar), Mariţescu, Beucă; rezerve: Doran, Dragu, Simescu, Vătafu. Antrenor, Alin Paleacu.