Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Colegiul Farmaciştilor, întrunit recent, dă vina pe subfinanţare pentru declinul economiei farmaceutice.La sfârşitul săptămânii trecute s-au reunit, la Reşiţa, farmaciştii din judeţ în cadrul şedinţei anuale a Colegiului Farmaciştilor. Principalele subiecte au vizat datoriile acumulate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate către farmacii care trenează încă din anul 2010.

Potrivit concluziilor, problemele cu care se confruntă sectorul farmaceutic sunt cauzate de lipsa acută a fondurilor din sistem. Cei prezenţi au dezbătut şi probleme legate de funcţionarea unităţilor farmaceutice pe baza criteriului demografic. Potrivit farmaciştilor, întârzierile cu care CAS efectuează plăţile pentru reţetele compensate şi concurenţa neloială din partea lanţurilor farmaceutice de pe piaţă ar putea duce la falimentarea farmaciilor de cartier.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin are datorii către farmaciile din judeţ de ordinul milioanelor de lei, unele dintre arierate regăsindu-se cu precădere în cazul medicamentelor eliberate în cadrul programelor naţionale de sănătate. Potrivit reprezentanţilor Colegiului farmaciştilor, termenele de plată au ajuns şi la 330 de zile, ceea ce înseamnă o decontare de la CAS după un an de zile.