REŞIŢA – Un proiect de hotărâre important pentru reşiţeni a fost aprobat zilele trecute de administraţia locală de pe Bârzava!
Mai exact este vorba de aprobarea condiţiilor şi a modalităţilor acordării de facilităţi la transportul urban de călători. Fondurile necesare pentru acoperirea acestor facilităţi se asigură de la bugetul local, din bugetul alocat Direcţiei de Asistenţă Socială. Categoriile de beneficiari pentru care se acordă facilităţi la plata abonamentului lunar pe transportul public sunt: persoanele cu handicap grav şi accentuat, însoţitorii şi asistenţii personali ai acestora, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, eroii martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, deportaţii-beneficiari ai Legii Nr.118/2000, refugiaţii-beneficiari al Legii Nr.189/2000, cazurile sociale deosebite, copiii din cadrul Centrului de Zi „ABC“, persoanele vârstnice din cadrul Centrului de Servicii de Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice. Toate aceste categorii vor beneficia de gratuitate.
În ceea ce priveşte donatorii de sânge şi plasmă, elevii şi studenţii, precum şi pensionarii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Reşiţa, aceștia vor beneficia de o reducere de 50% la plata abonamentului lunar. Toate persoanele îndreptăţile vor putea beneficia de aceste facilităţi la transportul urban de călători în baza unor documente justificative care să ateste categoria de persoană beneficiară.
Costul unui abonament lunar de călătorie pentru pensionari este în valoare de 40 de lei/lună pe toate liniile, din care suma de 20 de lei va fi plătită de beneficiar. Celelalte costuri ale unui abonament lunar diferă în funcţie de categoria de beneficiar. Spre exemplu, costul unui abonament pentru cazurile sociale deosebite este de 33,60 lei lunar, pentru donatorii de sânge şi plasmă de 37,50 lei lunar, iar pentru un abonament special pe toate liniile, valoarea acestuia de ridică la 60 de lei/lună. Abonamentul special se referă la categoria de beneficiari din care fac parte veteranii de război, persoanele cu handicap, revoluţionarii, persoanele persecutate de dictatura comunistă cu începere de la data de 6 martie 1945, persoanele deportate în străinătate, prizonierii de război şi refugiaţii.
Din raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială mai aflăm că 40 de persoane ale Centrului de Servicii de Asistenţă Socială se vor putea bucura de gratuitate pe mijloacele de transport în comun din Reşiţa.
JCS-Nicoleta Moraru
FOTO: Raul Adrian Gârcu