Caraş-Severin, Romania

Deci nu va susţine meciul de vineri, cu Fortuna Covaci, de pe teren propriu.
În aceste condiţii dureroase pentru fotbalul reşiţean, „vestiarul“ condus de Leontin Doană s-a dezmembrat încă de miercuri seara.

„Ce rost mai avea să facem antrenament, ne mărturisea „principalul“ reşiţean. Suntem total dezamăgiţi. Nu credeam că vom ajunge în această situaţie. După ce mi-am dedicat întreaga carieră, de aproape 30 de ani, în Valea Domanului. Le-am spus băieţilor să-şi caute echipe. În timp ce juniorii s-au întors la F.C. Şcolar.“

Despre tristul moment istoric din fotbalul din Valea Domanului vor vorbi vineri reprezentanţii clubului, în cadrul unei conferinţe de presă, ce va fi organizată la stadion.

Marius Moraru

[email protected]