Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Progresul Ezeriș a remizat sâmbătă, 28 august, scor 0-0, în deplasare, cu CS Gilortul Târgu Cărbuneşti. A fost un festival al barelor, formația lui Dorian Arbănaș lovind de două ori stâlpii porții gorjene, iar gazdele de trei ori pe cei ai buturilor apărate de Birăescu!

Președintele Cristian Șodâncă a precizat la finalul partidei că formația sa nu a fost atât de proaspătă, având în vedere faptul că Ezerișul a disputat la mijlocul săptămânii o partidă solicitantă din punct de vedere fizic cu CSM Reșița, în Cupa României. Partida din Cupă a avut o durată de 120 de minute, iar efortul depus i-a afectat pe fotbaliștii pregătiți de Arbănaș.

„A fost un joc foarte greu, adversarii au fost mai proaspeți, au avut ocaziile meciului, chiar au lovit de trei ori bara. Noi am avut două bare și niște ocazii monumentale pe final de joc. Totuși, este bine că nu am pierdut și pot spune că oboseala și-a spus cuvântul. Dar ne mulțumim cu un punct, deși inițial am venit să câștigăm toate cele 3 puncte. Atâta s-a putut în acest prim meci din campionat. Ne așteaptă partida cu Pandurii de sâmbătă, vom încerca să ne refacem din punct de vedere fizic și să fim apți la ora jocului”, a declarat Șodâncă.

La gazde, fostul jucător al Reșiței și Caransebeșului, Dragoș Săulescu, nu a evoluat din cauza unei accidentări, fractură la degetele mâinii drepte.

ACS Progresul Ezeriș: Birăescu (cpt.), Mărgan, N. Popescu, Marius Musteța, Dalea, Kawagoe, Derbac, Arjocan, Marian Musteța, Iosif Rotariu și Hrudei. Rezerve: Spînu, L. Străin, Dumitru, Dragomir și M. Călin.

Pe stadionul din Caransebeș, pe data de 4 septembrie, de la ora 17:00, elevii lui Dorian Arbănaș vor căuta toate cele trei puncte în disputa cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.

JCS-Ștefan Moraru