Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Mișcarea Populară a rupt protocolul cu social-democrații, lucru care însă nu înseamnă că PMP va vota altfel decât PSD, după cum mărturisește șeful PMP Caraș-Severin!

La doar câteva ceasuri după ce PMP Caraș-Severin a denunțat protocolul semnat cu PSD în Caraș-Severin, în seara de miercuri, 27 martie, șeful județului a vrut să se convingă de veridicitatea acestui demers, punându-i la încercare pe consilierii PMP, în ședința de consiliu de joi dimineață. A rămas sau nu PMP apendicele PSD în Caraș-Severin?

Romeo Dunca a propus din nou cumpărarea de utilaje pentru lucrările de întreținere pe timp de vară, la nivelul Direcției de Drumuri Județene. Și, deși teoretic ar fi trebuit ca PMP să se rupă de linia votului PSD, aleșii Mișcării Populare au curs tot râurile roșii, împotrivindu-se demersului șefului județului. Președintele CJ a mărturisit în plen că se aștepta la această situație, ținând ședința în suspans pentru a-l anunța pe Hadrian Popescu, liderul Forței Dreptei CS, că a pierdut pariul și că-i datorează o bere. Cu alte cuvinte, șeful județului n-a reușit să-și refacă majoritatea cu ajutorul PMP, declarând „PMP-ul o vrăjeală pe care acum am și probat-o, ați văzut-o. Știam că n-o să se aprobe acea intenție pozitivă pentru cetățeni de a achiziționa la DDJ acele utilaje. Ați văzut, ca și dovadă, am scos, am împărțit în două, am diminuat suma la jumătate, scoțând utilajele pentru deszăpezire, pentru că nu mai avem timp pentru asta. Dar am pus achiziția pentru acel utilaj pentru curățarea șanțului și tocătorul pentru vegetația de pe marginea drumului. Eu știam că n-or să voteze, pentru că ei nu votează pentru oameni așa cum au afirmat. Ei votează cum este comanda, s-au ridicat, n-au înțeles, ați avut dovada. Oricum ar fi votat, n-ar fi contat, pentru că 3 voturi de la PMP, cu ale noastre de la PNL, oricum nu ajungeau, dar ne-au arătat ce înseamnă această alianță.“

Romeo Dunca mai susţine că e o disperare a PMP de a nu rămâne pe nicăieri. „Asocierea între PMP și PSD a fost aici, în Caraș-Severin, atât de mare încât sângele s-a întrepătruns între ei și nu mai pot să se schimbe. Eu n-am nicio așteptare, noi trebuie să încercăm să convingem populația că PSD, așa cum este în Caraș astăzi, este toxic pentru județ și ați văzut.“, a mai spus preşedintele CJ.

Printr-o minune, Lucian Voina, șeful PMP Caraș, a lipsit de la prima parte a ședinței și, implicit, de la testul votului. Așa că ne-a lămurit cum stau lucrurile abia ulterior: „Denunțarea protocolului de colaborare nu înseamnă că avem o altă direcție de vot, să ne înțelegem! Dezideratul nostru rămâne administrația centrată pe nevoile cetățeanului. Și așa vom vota, pe cale de consecință, și de acum înainte!“

L-am întrebat pe Voina de votul negativ dat de aleșii PMP vizavi de utilajele pentru toaletarea drumurilor județene, acesta lămurindu-ne: „Păi poziționările noastre de până acum și direcția pe care am avut-o pe unele proiecte, și pe care ne-am pronunțat, nu putem să ne sucim, să avem o altă abordare. Bănuiesc că sunteți conștienți că dacă, pe unele subiecte, am avut o anumită linie, nu putem să schimbăm. Plus nu mai există protocol pe care formal l-am denunțat.“

Cu alte cuvinte, cu sau fără PSD, aleșii PMP nu cred că e necesar ca județul să-și toaleteze singur marginile de drum, fiind mai „în interesul cetățeanului“ plata unor sume astronomice către firmele unor băieți deștepți care știu să scoată profit din ceva ce ar trebui să fie autogospodăria județului.

JCS-A.M.