În dimineaţa acestei zile, în jurul
orei 6,00, Inspectoratul pentru Situaţii de
Urgenţă „Semenic” al
judeţului Caraş-Severin a primit un apel pe
„112” cu privire la producerea unei
explozii urmată de un incendiu la o
garsonieră situată la parterul blocului nr. 5
de pe strada Albăstrelelor din municipiul
Reşiţa.
Spre locul deflagraţiei s-au deplasat pompierii
militari ai Detaşamentului Reşiţa cu o
autospecială de capacitate medie şi, în
sprijin, cu alta cu apă şi spumă. La
sosirea pompierilor, bucătăria garsonierei
era cuprinsă de flăcări.
În urma incendiului, proprietarul garsonierei a
suferit arsuri pe corp şi a fost transportat de
urgenţă la spital de către Serviciul de
Ambulanţă.
Din primele cercetări, se pare că unei
acumulări de gaze i-a fost necesară doar o
scânteie provenită de la un
întrerupător pentru ca deflagraţia
să se producă. Specialiştii de la E-ON
Gaz vor determina de la ce s-a produs acumularea de
gaze.
În urma incendiului au ars: o perdea de la
bucătărie, haine din baie şi un aragaz,
s-a spart un geam termopan şi au fost afumaţi
pereţii bucătăriei, holului şi
băii pe o suprafaţă de aproximativ 16
metri pătraţi. Bunurile distruse au fost
estimate la 6.000 lei, iar cele salvate la 150.000.
Doina Rolea
[email protected]